.png)
LIVIU REBREANU: "ION’', “PADUREA SPÂNZURAŢILOR". TESTUL nr. 39
TESTUL nr. 39Demonstraţi, într-o compoziţie-eseu, că romanul “Ion” de Liviu Rebreanu “e opera unui poet epic care cântă cu solemnitate condiţiile generale ale vieţii, naşterea, nunta, moartea” (G. Călinescu).
Cerinţe:
I. încadraţi romanul “Ion” în contextul operei Iui Liviu Rebreanu.
II. Caracterizaţi, în mod succint, structura compoziţională a romanului.
III. Demonstraţi că subiectul romanului confirmă aserţiunea călinesciană de mai sus.
IV. Definiţi conceptul de “realism”.
V. Selectaţi particularităţile încadrării romanului “Ion” în curentul realist.
REZOLVARE:
I. încadrată cronologic în perioada interbelică, proza lui Liviu Rebreanu (1885-1944) se constituie din acumulări succesive în timp, începând cu nuvelele (ale căror teme au fost dezvoltate, de
85
multe ori, în romane) şi până la marile sale creaţii romaneşti: “Ion" (1920), “Pădurea spânzuraţilor" (1922) şi “Răscoala" (1932).
In afara celor trei capodopere, Rebreanu a mai scris romanele: “Adam şi Eva" (1925), “Ciuleandra" (1927), “Crăişorui' (1929), “Amândoi' (1934), “Gorila" (1938).
După cum s-a observat, autorul nu mai urmează linia realismului tradiţional, romanul “Ion" fiind “poate întâiul care nu face concesii viziunii idilizante asupra satului'. (N. Manolescu).
Cea mai importantă particularitate a romanelor lui Rebreanu este însă deschiderea spre modem. Astfel, analiza trăirilor afective ale personajelor (neliniştea, obsesia, mustrările' de conştiinţă), studierea instinctelor primare, sondarea adâncimilor obscure ale psihologiei colective, cercetarea trăirilor omului aflat în faţa morţii şi alte trăsături, fac din Rebreanu ctitorul romanului românesc modern.
De asemenea, aspiraţia spre echilibru, monumentalitatea şi finalurile tragice situează opera lui Rebreanu'în rândul marii proze româneşti,
în acest context, romanului “Ion" îi revine un loc important prin dimensiunile simbolice ale personajului central şi prin măreţia liniştită a curgerii vieţii. înfăţişată în cadenţe largi, de epopee.
II. Apărut în 1920, după ce trecuse prin fazele manuscrise intitulate “Zestrea" şi “Ruşinea" romanul este alcătuit din două părţi: “Glasulpământului" şi “Glasul iubirii".
Ca şi Lev Tolstoi în romanul “Război şi pace", scriitorul şi-a organizat acţiunea pe două planuri narative:
a) primul dintre acestea prezintă momente din existenţa ţărănească şi are drept temă problema pământului: în interiorul lui, se consumă destinele lineare sau dramatice ale personajelor: Ion al Glanetaşului, Alexandru Glanetaşul, Vasile Baciu, Ana, Florica, George Bulbuc, Savista, Zenobia şi multe altele.
b) Cel de-al doilea plan al acţiunii prezintă aspecte din viaţa intelectualilor satului (reprezentaţi prin învăţătorul Zaharia Herdelea şi prin preotul Belciug) şi are ca temă problema naţională a românilor transilvăneni.
Cele două teme reunite în “Ion" vor fi flexionate ulterior în două capodopere: “Răscoala" (roman al dezlănţuirii energiilor gloatei însetate de pământ) şi “Pădurea spânzuraţilor" (dramă a românilor transilvăneni obligaţi să lupte, în primul război mondial, împotriva altor români).
86
Dintre elementele de structură ale romanului, cel care se încadrează în aserţiunea călinesciană pomenită în enunţ este hora (ca moment al vieţii satului).
Ill.a) Subiectul romanului ne transpune în lumea satului transilvănean de la începutul veacului nostru, sat în care existenţa curge între semănat şi seceriş, pe o traiectorie presărată cu întâmplări, pasiuni şi ritualuri, în care fiecare individ trăieşte în virtutea unei mentalităţi tipic ţărăneşti. Din acest punct de vedere, romanul are caracter monografic.
Acţiunea se petrece în satul Pripas (în realitate, Prislop) şi ar putea fi rezumată astfel:
Ion al Glanetaşului — flăcău harnic, dar sărac, iubind mai presus de orice pământul, o amăgeşte pe Ana, urâţica fiică a bogatului Vasile Baciu, sacrificând pentru aceasta iubirea Floricăi. După îndelungi tocmeli, se face nunta, prilej pentru autor de a crea o admirabilă pagină monografică. Abia după nuntă, Ion îşi dă seama că, împreună cu pământurile, o va primi şi pe Ana şi începe să o urască. Altfel, el trăieşte o scurtă perioadă de bucurie năvalnică, făcându-şi planuri şi privind adesea pământurile lui Vasile Baciu pe care le şi considera ale lui. Iluziile i se spulberă însă, atunci când socrul său îşi calcă promisiunea, admiţând totuşi să-i “scrie’ pe numele lui cinci loturi. în timpul acestor tratative, Ana, bătută de Vasile Baciu care o credea înţeleasă cu Ion ca să-l jefuiască, lovită crunt şi de acesta din urmă şi batjocorită de Zenobia, stârneşte compătimirea întregului sat.
Nici hărnicia umilă a nevestei şi nici naşterea, în vară, a lui Petrişor, nu moaie inima bărbatului ale cărui gânduri erau numai la avere.
în curând, Florica se mărită, simetric, cu George — flăcău care-i fusese hărăzit Anei. încă de la nuntă, aceasta din urmă înţelege că Ion tot o mai iubea pe frumoasa Florica, bănuială confirmată în curând de Savista — oloaga satului. Derutată, cu mintea "stinsa" şi cu "inima seacă şi goală”, Ana se spânzură.
Ion, surprins într-o noapte de către George în curtea lui, este omorât, în mod simbolic, cu sapa. înainte de moarte, i se derulează prin minte întreaga existenţă, în acorduri solemne de mare poem epic.
Dincolo de aspectele calendaristice ori sociale ale existenţei rurale, romanul conferă pământului dimensiuni mitologice: în preajma lui şi auzindu-i “glasul”, Ion devine un alt om: pământul
este Uriaşul pe care el îl adoră şi-l învinge, iar gestul sărutului gliei este simbolic.
Conflictul principal al romanului este de ordin interior şi constă în lupta care se dă, în sufletul lui Ion, între cele două “glasuri” care-i stăpânesc fiinţa, până la sfâşiere.
Ill.b.) Dincolo de firul central al acţiunii (care ar putea avea ca “personaj” patima pentru pământ a lui Ion), autorul evocă, în cadenţe poematice, momentele etern repetabile ale vieţii: naşterea, nunta şi moartea; acestea sunt încadrate în existenţa sempiternă a satului ardelenesc, în care timpul curge lent şi solemn ca apele unui fluviu.
Astfel, naşterea lui Petrişor (descrisă în capitolul intitulat “Copilul' din volumul al II-lea), capătă conturul unui eveniment arhetipal, de măreaţă solemnitate: în liniştea albă a zilei de vară şi într-o neclintire de început de veac, ţipătul copilului pare a fi glasul celui dintâi om al planetei; cei doi bărbaţi (Ion şi tatăl său aflaţi la seceriş) “nemişcaţi, în picioare, cu capetele descoperite”, asistă la eveniment ca la o taină sacră “pe care totuşi omul n-a ajuns încă s- o înţeleagă în toată măreţia ei dumnezeiasca".
Ritualul nunţii (evocat în capitolul intitulat "Nunta" din volumul I - “GlasulpământuluF’) are caracter monografic, dar nu numai atât: descrierea alaiului de căruţe (care însoţeau căruţa în care se aflau mirii - Ion şi Ana), trecerea lor ritmică, se face în fraze cadenţate, de epopee:
“Nunta ţinu trei zile, după obicei... Sâmbătă porni tot alaiul, în căruţe, la notar, în Jidoviţa. In frunte, călăreţii pocneau mereu din pistoale, pe când în căruţa întâi lăutarii îşi frăngeau degetele cântând (...). Apoi venea o căruţă cu mirii şi cu druştele, apoi o brişcă cu naşii (,..), apoi altă căruţă cu părinţii mirilor...".
în ceea ce priveşte moartea ca eveniment cosmic, dintre cele patru morţi evocate în roman (a lui Ion, a Anei, a cârciumarului Avrum şi a lui moş Dumitru Moarcăş), numai ultima se încadrează în firesc, determinată fiind de rotaţia lumii.
întâmplarea este prevestită doar de plăcerea cu care acest bătrân îşi amintea fapte uitate, “râzând copilăreşte, parcă istorisind s-ar fi întors aievea în tinereţea-i veselă şi fără de griji"', ?i, tot în mod neobişnuit, bătrânul încearcă să se radă, pregătindu-se pentru “întâlnirea” cu moartea care îl şi surprinde brusc, trecându-1 în lumea umbrelor. Şi aici, ca în marile epopei, evenimentul este solemn,iar bătrânul nu reprezintă neapărat o individualitate, ci o
88
ipostază a omului muritor din totdeauna.
IV. Realismul este un curent literar şi artistic, apărut în secolul al XlX-Iea, ca reacţie împotriva romantismului.
Sursa de inspiraţie a scriitorilor realişti o constituie realitatea pe care aceştia o înfăţişează în mod veridic (fără înfrumuseţări) şi în mod obiectiv. De cele mai multe ori, omul este prezentat în strânsă legătură cu această realitate (viaţă socială, mediu, împrejurări), autorul urmărindu-1 în toate etapele evoluţiei sale. Personajele realiste prezintă o mare diversitate (fiind tipice, simbolice, complexe, parabolice, mitice, lucide etc.); reapar, în cadrul acestui curent categoriile învinşilor, învingătorilor, inadaptaţilor. parveniţilor, însetaţilor de îmbogăţire etc.
în realismul contemporan, eroii au o puternică viaţă afectivă (în care dragostea, neliniştea, vina, angoasa, dezorientarea, grija etc. pot constitui mărci ale existenţei).
în realism sunt cultivate, cu precădere, anumite specii literare: schiţa, nuvela, romanul, drama şi comedia.
V. Romanul Ion” de Liviu Rebreanu este primul mare roman realist din literatura română. .
Această încadrare poate fi motivată prin mai multe trăsături:
a) Sursa de inspiraţie a operei au constituit-o trei întâmplări reale, pe care autorul le-a ‘‘topit” şi unificat într-o pânză enormă, tinzând spre monumental.
Astfel, păţania unei fete bogate (amăgite de un fecior sărac) şi mărturisirile unui fost coleg de liceu1 care i s-a plâns autorului de lipâa pământului)s-au păstrat în roman, cu tot dramatismul lor din viaţa concretă; de asemenea, gestul sărutului gliei este descris într- o scenă emoţionantă, care-i conferă lui Ion proporţii uriaşe.
Noutatea pe care o aduce Rebreanu constă în tehnica înfăţişării detaliilor, în imaginile plastice şi în derularea întâmplărilor care par a fi filmate cu încetinitorul.
b) Studiul realităţilor sociale, economice si politice (împărţirea ţăranilor în bogaţi şi săraci, momentele din viaţa satului, atitudinea autorităţilor) este făcut cu o mână sigură, de maestru.
c) Personajul central este simbolic, reprezentând dragostea pentru pământ a tuturor ţăranilor; originale sunt dimensiunile acestei iubiri, analiza instinctelor primare, psihologia obscură a unei fiinţe redusă la cele două “glasuri” care o domină.
Notă:
. 1. având numele real de Ion Boldijar al Glanetaşului.
0 comentarii: