TESTUL nr. 48

08:38 0 Comments

TESTUL nr. 48
Se dă fragmentul:
“Apostol Bologa îi văzuse pe toţi aşa de lămurit, că ar fi putut spune despre fiecare ’ câţi nasturi avea pe hainele murdare şi zdrenţuite ... Şi totuşi în ochii lui, cei şapte se multiplicau neîncetat, iar braniştea se transforma treptat într-o pădure fără margini, spintecată de un drum fără sfârşit ... Şi în fiece copac al pădurii nemărginite, de-a lungul şoselei nesfârşite, i se părea că
101
atârnă alţi oameni, mereu alţii, toţi cu ochii după el, cerăndu-i socoteală ...”
(L. Rebreanu: “Pădurea spânzuraţilor”).
Pornind de la acest fragment, alcătuiţi un text scurt, în care să caracterizaţi arta scriitorului.
REZOLVARE:
Textul propus spre comentare se încadrează în Cartea a IlI-a a romanului şi reliefează arta scriitorului în realizarea analizei psihologice.
Fiind dus cu o maşină spre comandamentul diviziei (unde urma să-i condamne la moarte pe nişte ţărani români învinuiţi de spionaj), Apostol Bologa vede atârnând în copaci, trupurile a şapte spânzuraţi. Acest tablou aparţine realităţii şi este perceput în mod conştient, doar insistenţa asupra amănuntelor (“hainele murdare şi zdrenţuite”) denotă impactul asupra privitorului.
Imaginea spânzuraţilor cheamă,, prin .analogie, o alţă imagine care se instalase în subconştientul lui Bologa, devenind obsesje: moartea lui Svoboda.
Ca urmare, mintea dilată realitatea, multiplicând la nesfârşit pădurea, dimensiunile drumului, numărul spânzuraţilor.
Suprema expresie a mustrării de conştiinţă o constituie acest număr infinit de spânzuraţi imaginari, fiecare dintre ei “cerăndu-i socoteală” ca la o nouă Judecată de Apoi. Chiar şi după ce rămâne singur, Bologa “vede” cu ochii minţii pădurea de spânzuraţi, cu deosebirea că, acum, toţi aveau aceeaşi privire stranie şi strălucitoare.
Autorul surprinde, cu o rară forţă de penetraţie în conştiinţa eroului său, momentul iluminării: “Şi deodată îşi zise: «E Svoboda ... privirea lui»”.