TESTUL nr. 22

08:25 0 Comments

Alcătuiţi o compunere pe tema: “Semnificaţiile etice şi estetice ale preambulului gnomic din nuvela «Moara cu noroc» de Ioan Slavici”.
50
Cerinţe:
I. Comentaţi cuvintele Bătrânei din fraza introductivă a nuvelei.
II. Evidenţiaţi funcţia etică a acestui preambul gnomic.
III. Menţionaţi şi analizaţi semnificaţiile estetice ale aceluiaşi text.
IV. Stabiliţi relaţia dintre cuvintele Bătrânei şi tipologia personajelor.
V. Interpretaţi titlul nuvelei în funcţie de preambulul menţionat.
REZOLVARE:
I. Nuvela “Moara cu noroc” a fost inclusă în volumul “Novele din popor” (1881) şi înfăţişează consecinţele morale şi existenţiale ale setei de înavuţire, într-o acţiune plină de întâmplări dramatice, cu final tragic.
“Moara cu noroc” se deschide (ca şi alte nuvele ale aceluiaşi autor) cu un preambul gnomic în care cuvintele Bătrânei reprezintă chiar “vocea” moralistului Slavici: "Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, cu liniştea colibei tale te face fericit".
Cea mai simplă “traducere” a acestei fraze (în termenii lui Slavici) ar putea fi: omul să fie' mulţumit cu ceea ce are, căci nu există bogăţie mai mare decât cumpătarea, adevărul şi omenia.
Privit în semnificaţiile lui filosofice, preambulul este şi mai adânc: în aceşti termeni, “sărăcia sa” ar putea însemna destinul care i-a fost hărăzjt fiecărui om (“data” sau datul); numai acceptarea lui aduce ordine şi armonie în viaţa interioară (“liniştea colibei tale”), condiţie suficientă a fericirii.
II. în “Moara cu noroc” (şi, mai mult, în “Comoara”), autorul are ca punct de plecare credinţele populare despre comori şi despre blestemele cu care acestea sunt legate.
Să nu uităm însă că Slavici şi-a început activitatea literară scriind basme. Din această pricină, unele nuvele au finalul luminos al basmului, dar altele se încadrează în antibasm, “Moara ...” făcând parte din această ultimă categorie. în termenii eposului fabulos, tot ceea ce se întâmplă în nuvelă (reductibil la lupta dintre Bine şi Rău) are finalitate etică: demonstrează că aceia care se asociază cu Răul vor fi nimiciţi, iar Binele va triumfa, chiar dacă este temporar învins.
51
Pe plan etic, vorbele Bătrânei constituie un avertisment care devine, după consumarea faptelor, o morală; în termenii paremiologiei populare, morala ar putea fi exprimată în proverbul: “Cine va face ca mine, ca mine să păţească”.
III. Semnificaţiile estetice ale preambulului se relevă pe măsură ce se derulează acţiunea.
a) La început, cuvintele bătrânei au rolul de definiţie a unui stil de viată. în lumina căruia a-ţi accepta “norocul” (oricât de modest ar fi) constituie o dovadă de înţelepciune; aceasta aduce “liniştea colibei”, adică ordinea existenţială echivalentă cu frumosul şi cu binele.
b) De la început însă Ghiţă nu acceptă această definiţie, viaţa lui (redusă Ia cârpitul cizmelor sătenilor) părându-i-se a fi insuficient realizată.
Se conturează astfel o a doua funcţie estetică a preambulului: acesta are rolul unei introduceri în acţiune, separând personajele în două categorii distincte, în funcţie de poziţia pe care o au faţă de cuvintele înţelepte ale soacrei lui Ghiţă.
c) în capitolele II-XVI ale nuvelei, preambulul devine un liant între personaje si acţiune, asigurând unitatea operei.
Acum, în timp ce ecoul cuvintelor Bătrânei se aude tot mai, slab, glasul de clopot funest al soartei se aude tot mai tare.
Mutarea familiei la Moara cu noroc constituie prima încercare a lui Ghiţă de a-şi nega destinul, căutându-şi un altul care să-l mulţumească. Gestul - luciferic în esenţă - va atrage însă pe “demonul” noului spaţiu în persoana lui Lică. Influenţa pe care Sămădăul o are asupra lui Ghiţă devine tot mai puternică, pe măsură ce ultimul pierde legătura cu spaţiul protector iniţial (în care oamenii se mulţumeau cu sărăcia lor). Setea de îmbogăţire va conduce la un paradox, întrucât, pe măsură ce averea creşte, liniştea sufletească scade.
d) Semnificaţia estetică a preambulului se modifică în final, când acesta se dovedeşte a fi fost o prevestire.
Deznodământul este pregătit de momentul în care Bătrâna pleacă la rude, “singură cu copiii, singură şi mâhnită până în adâncul inimii"”. Ardoarea cu care o sărută, repetat, pe Aha “ca şi când s-ar despărţi pe veci de dânsa”, ca şi cârciuma care i se pare a fi întunecată şi pustie, prevestesc finalul tragic.
La întoarcere, Bătrâna nu mai găseşte decât zidurile afumate ale hanului ars şi grămezile de cenuşă, din care ieşeau oasele celor
52
care fuseseră Ghiţă şi Ana. De data aceasta, preambulul capătă roj testamentar şi accente tragice.
IV Personajele nuvelei lui Slavici pot fi caracterizate tot în lumina preambulului gnomic.
Cel dintâi dintre acestea este Bătrâna (mama Anei) simbolizând înţelepciunea şi cumpătarea. Ea este purtătoarea mesajului (exprimat la început)şi tot ea are premoniţia a ceea ce se va întâmpla: “Simţeam eu că nu are să iasă bine”. Credincioasă ideii exprimate înaintea plecării din sat, ea îşi va salva nepoţii, ducându- i într-un spaţiu protejat de puterea normei morale.
Ghită este un personaj complex; el s-ar putea încadra în tipologia omului care şi-a pierdut omenia.
Atâta timp cât trăieşte în “liniştea colibei” sale, cizmarul se simte neîmplinit, ca şi când, din cele două jumătăţi posibile ale sufletului său, aici s-ar manifesta numai una.
Soluţia o constituie căutarea unui alt spaţiu în care să se împlinească întregul: din această pricină, în prima perioadă a şederii la cârciumă, Ghiţă simte că, pentru el, aceasta era “cu noroc”.
Mulţumirea nu durează însă decât până la sosirea Iui Lică Sămădăul - personaj demonic şi straniu care exercită o influenţă puternică asupra cârciumarului.
Demonia celui dintâi trezeşte setea de bani în apele adânci ale sufletului lui Ghiţă (“Se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii"), atrăgându-1 în spaţiul întunecat al crimelor Sămădăului.
Explicaţia acestei schimbări ar putea fi căutată tot în preambulul gnomic, conform căruia, într-o anumită lume, cumpătarea şi ordinea existenţială constituie o “cupolă” protectoare. Ieşit de sub influenţa ei benefică, Ghiţă va trece prin toate cercurile înstrăinării: se îndepărtează de Ana, de copii şi de el însuşi, ascultând doar de poruncile propriului subconştient: “Ar fi voit să meargă la ea, să-i ceară iertare şi să o împace, dar nu putea; era în el ceva ce nu-l lăsa”. Această forţă oarbă care ajunge să-i modifice destinul, va da naştere unui acut sentiment de neputinţă: “Ei! Ce să-mi fac? (...) Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să- mi fac, dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?”.
Drama personajului provine din lupta care se dă între cele două “jumătăţi” ale fiinţei sale: una care îl ispiteşte la complicitatea cu
53
Lică, iar cealaltă - care îi trezeşte remuşcări adânci.
Scăparea nu va fi posibilă decât în moarte; şi cum Ana reprezenta amintirea a ceea ce fusese luminos şi. bun, Ghiţă o ucide, omorând astfel reminiscenţa a ceea ce fusese el însuşi cândva.
Greşelile lui atrag însă pedeapsa destinului (al cărui “instrument” devine Lică) şi Ghiţă este împuşcat.
Lică Sămădăul este un personaj demonic, memorabil şi unic în literatura noastră.
El n-a stat niciodată sub pomenita “cupolă” protectoare a ordinii morale, fapt care le-a permis “demonilor” subconştientului să-i invadeze sufletul cu patima vărsării de sânge: (“sângele cald e un fel de boală' care-1 apucă din când în când).
Celelalte trăsături (isteţimea, abilitatea, curajul, hotărârea, bărbăţia) sunt puse în slujba acestui întunecat instinct.
Până şi omeneasca teamă de moarte este trăită altfel de Lică, acesta dorind “să trăiască mult şi lung, cât ţine lumea, ca să scape de viaţa cealaltă" (judecata de apoi).
Ana o reprezintă tipologic pe femeia care şi-a pierdut candoarea, maculată de demonia Iui Lică. Pe măsură ce se îndepărtează în timp de lumea normelor morale în care trăise, Ana îşi uită iubirea pentru Ghiţă şi datoria de soţie, fiind gata să plece în lume cu Sămădăul.
Ca şi soţul ei, prin săvârşirea păcatului, Ana declanşează hybrisul, fiind pedepsită cu moartea.
V. Titlul nuvelei îşi schimbă semnificaţiile în final, prin inversarea sensului termenului “noroc”.
Intr-un spaţiu în care norma morală a dispărut, valorile sunt răsturnate, aducând tristeţe şi moarte.