TESTUL nr.7
Se dă textul:J “Şi cum sta el în cumpene să-l ieie, să nu-l ieie. calul se şi scutură de trei ori, şi îndată rămâne cu părul lins-prelins şi tânăr ca un tretin. de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia. Şi apoi, uitându-se ţintă în ochii fiului de crai. zice:
-Sui pe mine, stăpâne, şi ţine-te bine!
Fiul craiului, punăndu-i zăbala în gură, încalecă şi atunci calul o dată zboară cu dânsul până la nouri şi apoi se lasă jos ca o săgeată. După aceea mai zboară încă o dată până la lună şi iar se lasă în jos, mai iute decât fulgerul. Şi unde nu mai zboară şi a treia oară până la soare şi, când se lasă jos, întreabă:
-Ei, stăpâne, cum ţi se pare? Găndit-ai vreodată că ai să ajungi: soarele cu picioarele, luna cu mâna şi prin nouri să cauţi cununa?“
(I. Creangă: “Povestea lui Har ap-Alb“).
Cerinţe:
1. Integraţi fragmentul în acţiunea operei “Povestea lui Harap Alb“.
2. Selectaţi şi comentaţi elementele fabuloase.
3. Comentaţi valoarea simbolică a interogaţiei finale.
REZOLVARE:
1. Fragmentul reprodus mai sus prezintă transformarea calului mizer, trecut prin proba jăratecului, în cal zburător. De aici va începe drumul comun cu acela al fiului de crai, animalul năzdrăvan având un rol bine determinat în iniţierea Iui Harap-Alb.
21
2. Elementele fabuloase din acest episod se încadrează în miraculos şi ar putea fi enumerate astfel:
• metamorfozarea neaşteptată a calului, mai exact, recuperarea condiţiei sale iniţiale (ascunsă sub o aparenţă urâtă);
• capacitatea de a vorbi a calului. Ambele elemente se întâlnesc şi în basme şi se încadrează în fabulosul folcloric;
• transformarea în cal zburător (Pegas, în mitologia greacă); momentul se circumscrie fantasticului mitologic;
• zborul cosmic, având menirea de a-1 transforma pe fiul de crai în om universal.
• rolul cifrei trei în înfăptuirea tuturor acestor momente.
3. Conform opiniei lui Vasile Lovinescu, ajungând cu picioarele pe soare (care este centrul Universului), fiul craiului devine om universal. “Botezat” întru lună şi soare, întru noapte şi lumină, el va fi pregătit pentru a primi contradictoriul nume de Harap-Alb.
.png)
0 comentarii: