TESTUL nr.45

08:37 0 Comments

Se dă textul:
“Atunci, cu o poftă neînfrânată, ridică mâna şi o lovi greu peste obrazul drept, şi apoi cu dosul palmei, repede, peste obrazul stâng. Durerea scoase din pieptul femeii un ţipăt atât de ascuţit că Ion auzi cum zăngănesc geamurile ‘casei. O mai trăsni însă şi peste ochii ce-l priveau cu spaimă, dar care chiar spăimântaţi îşi păstraseră o clipire de bunătate ... Ană căzu pe prispă, ameţită şi legânăndu-şi corpul din mijloc în sus ca să-şi aline suferinţa [...]. In inimă, închipuirile ei de fericire se topeau într-un noian de amărăciune din care răsărea numai întrebarea îngrozită: «Doamne, ce ţi-am greşit de mă pedepseşti aşa de rău?»".
(L. Rebreanu: "Ion").
97
Demonstraţi, în textul de mai sus, adevărul viziunii călinesciene asupra personajului Ion, din romanul omonim de Liviu Rebreanu.
REZOLVARE:
Episodul de mai sus face parte din capitolul intitulat “Vasile" (care deschide volumul “Glasul iubirii").
Dacă în textul anterior, autorul releva o “faţă” a lui Ion (cea legată de mitul pământului), de data aceasta, prezintă o altă “faţă” (care justifică opinia călinesciană potrivit căreia “Ion e o brută").
Scena este alcătuită pe plan vizual, auditiv şi motoriu; gesturile sunt descompuse ca într-un film, iar imaginea auditivă a ţipătului Anei are drept corolar zăngănitul geamurilor casei.
O seamă de termeni (“o lovi sreu ”, “revede ", “o mai trăsni ”) sugerează duritatea loviturilor care au corespondenţă în planul sufletesc.
Imaginea ochilor Anei (care îşi privea bărbatul cu spaimă, dar “păstraseră o clipire de bunătate"), dă măsura brutalităţii lui Ion.
Contrastul între iluzie şi noianul de amărăciune care-i potopeşte sufletul Anei, se traduce într-o interogaţie dramatică: “Doamne, ce ţi-am greşit de mă pedepseşti aşa de rău?".