TESTUL nr. 28

08:28 0 Comments

Elaboraţi o compoziţie în care să demonstraţi existenţa unor relaţii între balada pastorală “Mioriţa” şi romanul "BaltaguT’ de M. Sadoveanu, urmărind:
I. Prezentarea motto-ului romanului şi a semnificaţiei acestuia.
II. Asemănări şi deosebiri între cele două creaţii.
III. Caracterizarea personajului Vitoria Lipan.
REZOLVARE:
I. Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor artist al nostru. Opera sa constituie un edificiu unitar şi monumental, o "eternă reîntoarcere” la tiparele din obârşii: pământul (văzut ca mit, ca "mumă” care naşte mereu viaţa din moarte), marele Timp (curgere heracliteană1 în care sunt antrenate mii de destine) şi omul (văzut ca arhetip descinzând din Marele Strămoş şi întorcându-se în acesta).
Roman cu “intrigă antropologică ’’/Călinescu), “Baltagut' este totodată o carte a unor mari probleme existenţiale: întoarcerea omului, prin moarte, la Fiinţa universală, atotputernicia destinului, viaţa ca durată integrată marilor mişcări cosmice (aici, prin transhumanţă). Prin toate aceste idei, "Baltagul”, se apropie de balada pastorală "Mioriţa".
Sub raport compoziţional, romanul este alcătuit din 16 capitole (numerotate cu cifre romane, fără titluri), cu o acţiune desfăşurată cronologic, din toamnă şi până în primăvara următoare.
Motto-ul romanului: "Stăpâne, stăpâne. 7 Mai chiamă ş-un câne..." i-a determinat pe muîţi comentatori să-l considere drept o continuare a baladei pastorale "Mioriţa", autorul păstrând "toată puritatea de timbru a baladei şi tot conturul ei astral" (Perpessicius); la antipod, se află opinia potrivit căreia romanul lui
65
Sadoveanu este "povestea lui Isis în căutarea trupului desmembrat al lui Osiris” (Al. Paleologu), fiind inspirat din vechi mituri egiptene.
II. La un prim nivel de lectură, acţiunea ar putea fi structurată pe trei momente mari (aşteptarea, drumul, pedepsirea ucigaşilor) şi rezumată, la modul cel mai simplu, astfel:
Nechifor Lipan - cioban din Măgura Tarcăului - pleacă la Dorna să cumpere nişte oi. Târziu, spre finele lui noiembrie, soţia sa Vitoria dă semne de nelinişte, cu atât mai mult, cu cât are vise premonitorii şi alte “semne”.
Se conturează astfel, primele deosebiri dintre opera sadoveniană şi balada “Mioriţa":
a) acţiunea romanului începe în momentul în care se încheie balada (după moartea ciobanului moldovean);
b) personajul feminin ("măicuţa bătrână”) este reprezentat de soţia celui mort.
Comun este însă puternicul zbucium pe care îl trăiesc cele două personaje, Vitoria traversând iarna cu sentimentul tot mai acut al morţii lui Nechifor.
Femeia încearcă să afle răspunsul la marea ei întrebare, apelând la preotul Dănilă ori la baba Maranda (vrăjitoarea satului), dar fără folos. Pe măsură ce înţelege că lui Nechifor i-a fost hărăzit să moară, Vitoria se hotărăşte să-i caute osemintele, întru împlinirea datinei.
Ca în marile tragedii antice ideea existenţei unui destin pe care oamenii nu-1 pot schimba traversează cele două opere; în acest sens, cuvintelor “Şi de-o fi să moi-" (spuse de ciobanul din baladă ) le corespund spusele Vitoriei: "... i-a fost lui Nechifor scrisă o asemenea soartă pe care nimica n-o putea înlătura".
în scopul căutării “urmelor“ soţului ei, munteanca se purifică (postind vinerea, timp de douăsprezece săptămâni) şi o lasă pe fiica ei Minodora la mănăstire.
Apoi, tot într-o zi sfântă (vineri. 10 martie). Vitoria şi fiul ei Gheorghiţă îşi încep călătoria.
Refăcând drumul parcurs de Nechifor. cei doi vor traversa nu doar un spaţiu, ci şi un itinerariu al vieţii: la Borca, ei iau parte la un botez, la Cruci, se întâlnesc cu o nuntă, pentru ca, în final, să săvârşească (la Sabasa) ritualul înmormântării Jui Nechifor.
Se conturează astfel o nouă deosebire între baladă şi roman: în prima, zbuciumul bătrânei mame (concretizat în suita de epitete
66
gerundivale “lăcrimând”, “alergând", "întrebând", "zicând”) nu are rol ritualic, sarcina îngropării revenindu-Ie celor doi ciobani; în cazul Vitoriei, călătoria va constitui o replică pământeană la marea călătorie de dincolo de moarte a lui Nechifor. După parcurgerea simbolică a drumului unei existenţe, se va putea săvârşi contopirea cu pământul (parte integrantă a marelui Cosmos).
Ucis la apus de soare (ca şi tânărul cioban din “Mioriţa”), Nechifor “s-a înălţat în soare” săvârşind, şi el, gestul întoarcerii la origini.
In baladă însă tânărul păstor fiind “nelumit”, această întoarcere este săvârşită prin alegoria moarte-nuntă: sub lumina sutelor de “stele-făclii”, natura se transfigurează, dobândind o frumuseţe sublimă; străjuită de neclintirea munţilor mari, “nunta” este însoţită de armonii muzicale, ca un ritual sacru, ale cărui proporţii devin cosmice.
în roman, alegoria moarte-nuntă lipseşte, dar peisajul este luminat de soare (“Soarele de toamnă răsărise şi asfinţise asupra mortului singur şi asupra calului zdrobit”) - parte integrantă a aceluiaşi Cosmos sacralizat prin jertfa. De asemenea, din roman lipseşte şi “gura de raî” (care constituia, în baladă, o “poartă” a întoarcerii în spaţiul sacru); ea este înlocuită de punţile de piatră (simboluri ale “podului” dintre viaţă şi moarte), vegheate de Crucea Talienilor. (simbolizând, în termenii lui Mircea Eliade, stâlpul de jertfa).
III. Tot printre deosebiri ar putea să figureze şi personajul Vitoria Lipan.
Vitoria Lipan este un personaj exponenţial care cristalizează trăsăturile muntenilor - temperamente solare care pun viaţa în ecuaţie cosmică. Fiecare moment al aşteptării sau al drumului constituie o mărturie a unirii cu natura aflată mereu în consonanţă cu trăirile sufleteşti ale personajului. Motivul soarelui străbate întreg romanul, drumul Vitoriei - replică pământeană la marea călătorie de dincolo de moarte a lui Nechifor - devenind astfel o traversare a luminii impusă de dezlegarea tainei, ca o purificare.
Ca şi ceilalţi munteni care pun mai presus de orice respectarea datinilor lor “de la începutul lumii”, Vitoria îşi organizează viaţa în virtutea tradiţiei; imixtiunea civilizaţiei recente este considerată un sacrilegiu pentru că numai “rănduiala” are privilegiul de a conserva timpul, în această lume în care “ toate urmau ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult”. De fapt, există
în “BaltaguF’ două timpuri: unul concret (deceniul al II 1-lea al secolului al XXlea) şi unul etern, păstrat prin ritual. în lunga ei călătorie, Vitoria întâlneşte o cumetrie, o nuntă şi face ea însăşi praznicul lui Nechifor. Simbolic, ea traversează astfel cele trei momente cruciale ale existenţei, pentru că de acum va începe o nouă viaţă. De altfel, plecarea ei în acel drum al destinului nu este decât poruncă a respectării datinei; ca şi Antigona, ea caută un mort pe care îl îngroapă pentru ca sufletul lui să-şi găsească odihna.
Ca în marile tragedii antice, apare în “BaltaguF un motiv al destinului: ”... i-a fost lui Nechifor scrisă o asemenea soartă pe care nimica n-o poate înlătura” - spune Vitoria şi el s-a înalţat în soare ori a curs pe o apă”, reîntorcându-se în marele Univers. în această lumină, prin săvârşirea unor gesturi arhetipale, Vitoria devine o preoteasă a vechimii care oficiază un cult străvechi întru desăvârşirea nuntirii cosmice.
“In căutarea ucigaşilor, Vitoria e un Hamlet feminin, care bănuieşte cu metodă, cercetează cu disimulare, pune la cale reprezentaţiuni trădătoare, şi când dovada s-a făcut, dă drumul răzbunării' (Călinescu).'Pedepsindu-i pe cei doi, Vitoria realizează un proces necesar: scoaterea “din lege” a morţii ca hazard, întoarcerea personajului în spaţiul mitic al muntelui echivalează cu o negare a celuilalt spaţiu, căci totul reîncepe cu o altă generaţie.
Note:
1. Heraclit = filosof antic grec; H. vedea timpul şi omul într-o continuă devenire, asemeni unui râu pe care curg mereu alte ape.