.png)
TESTUL nr. 35
Prezentaţi într-o compoziţie, particularităţile prozei istorice sadoveniene, urmărind:I. Viziunea scriitorului asupra istoriei.
II. Caracterul epopeic al trilogiei “Fraţii Jderi":
a) structura trilogiei; motive narative;
b) existenţa unei acţiuni centrale eroice;
c) tabloul cuprinzător al vieţii unui popor;
d) tendinţa spre fabulos şi monumental.
76
REZOLVARE:
1.1. Mihail Sadoveanu este creatorul romanului istoric în literatura română.
Prima lucrare inspirată din istorie este “Şoimii' (1904), descriind încercarea fraţilor Potcoavă de a-1 pedepsi pe trădătorul lui Ioan Vodă cel Cumplit.
“Vremuri de bejenie” (1907) evocă o călătorie printr-o Moldovă pustiită de năvălirile tătăreşti, văzută prin ochii unui băştinaş întors din Polonia.
“Neamul Şoimăreştilor” caracterizat drept “o varietate a romanului de aventurF (Călinescu) cuprinde momente specifice acestei categorii de opere: fapte eroice, o răpire, o călătorie, o iubire trădată. Dincolo de acestea, se conturează un puternic sentiment al apartenenţei la grupul social de origine, Tudor Şoimaru fiind “un Pardaillan român” (C. Ciopraga) şi un înfăptuitor al justiţiei de grup.
“Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă” (1929), reconstituie călătoria abatelui de Marenne prin Moldova anului 1679- Un alt plan al acţiunii prezintă iubirea nefericită a lui Alecu Ruset pentru domniţa Catrina (fiica lui Duca Vodă). Finalul acţiunii este tragic: încercând să împiedice nunta domniţei cu mirele impus de tatăl ei (Ştefan Beizade), Alecu Ruset este ucis de voievod.
Operele din prima perioadă de creaţie se caracterizează prin evocarea unei lumi aflate sub semnul unui timp tragic.
1.2. Ieşirea din acest con de umbră al istoriei se va face pe calea mitului: trilogia “Fraţii JderF (1935-1942) evocă o Moldovă idilică, văzută într-o epocă de rodnicie miraculoasă. Oamenii sunt ceremonioşi, iar societatea este organizată după principiul familiei în care Ştefan cel Mare este “tatăl” şi stăpânul tuturor, văzut aproape ca un semizeu.
O particularitate a acestei viziuni o constituie tenta de fabulos care se arcuieşte peste evenimentele descrise: în lupta de la Podul înalt, oastea otomană este văzută ca un “balaur” al cărui trup este tăiat în două de “oamenii Măriei Sale” (care devin astfel ipostaze multiplicate ale Feţilor Frumoşi din basme); tot aşa, voievodul, bătrânul Nechifor Căliman, fiii acestuia şi alte personaje sunt proiectate în miraculos.
1.3. Tot în “Fraţii JderF’ sunt prezentate două războaie: confruntarea cu tătarii, de la Lipnic şi pomenita luptă cu turcii de la
Podul înalt.
în ambele, eroismul şi capacitatea de jertfa a luptătorilor moldoveni sunt impresionante: viziunea eroică si legendară asupra istoriei constituie a treia trăsătură a romanelor sadoveniene.
Semnificativă este, în acest sens, moartea comisului Manole Păr Negru (care repetă, la Vaslui, jertfa celui dintâi Manole, cu deosebirea că sacrificiul lui, al lui Simion, al bătrânului Căliman şi al altor oşteni, va deveni temelia istoriei viitoare).
1.4. Spre bătrâneţe, Sadoveanu priveşte istoria cu liniştea înţeleptului antic. Din această pricină, în romanul “Nicoară Potcoavă" (1952), reluând acţiunea din Şoimii', autorul devine şi mai reflexiv. Meditaţia asupra evenimentelor istorice constituie cea de a patra particularitate a romanelor istorice sadoveniene.
1.5. După mitul vârstei de aur (prezent în trilogia "Fraţii Jderi'), al doilea ca importanţă ar putea fi mitul crengii de aur (romanul “Creanga de aur" - 1933). Cu o acţiune începută în anul 787 în vechea Dacie, romanul ne poartă pe drumurile Bizanţului (acolo unde Kesarion Breb îşi desăvârşeşte iniţierea). La întoarcere, devenind al 33-lea mare preot în cultul lui Zalmoxis, Breb va primi medalionul sacerdotal (simbol al crengii de aur).
în aceeaşi carte (cea mai profundă şi cea mai tulburătoare dintre scrierile istorice sadoveniene), apar şi alte mituri: al numărului sacru, al şarpelui, al paradisului pierdut, al iubirii tragice.
împletirea istoriei cu mitul constituie o altă caracteristică a viziunii sadoveniene asupra istoriei.
II. Caracterul epopeic al trilogiei uFraţii Jderi\
a) Trilogia epică Fraţii Jderi' este alcătuită din trei volume: “Ucenicia lui lonuţ' (1935), “Izvorul Alb" (1936) şi “Oamenii Măriei Sale" (1942).
Epoca evocată de autor corespunde anilor de glorie (1469- 1475) din domnia lui Ştefan cel Mare, cu prezentarea vieţii de la curtea domnească, a luptelor cu tătarii (de la Lipnic) şi cu turcii (de la Podul înalt), toate fiind dominate de personalitatea puternică a domnitorului. v
în toate cele trei volume sunt 47 de capitole (17+15+15), ale căror titluri rezumă acţiunea ("Jderii se duc la domnie’’, “Se înmulţeşte neamul comisului"), au nuanţă cronicărească ("Despre ieşirea în pradă a tătarilor de dincolo de Volga”) sau rezonanţe filosofice (“Genunea pe genune o chiamă ”).
Volumul I are drept principal motiv narativ “ucenicia"
78
(iniţierea) lui Ionut. mezinul comisului1 Manole Păr Negru, în tainele armelor, ale vieţii de la curtea domnească şi ale iubirii.
Volumul începe prin prezentarea mulţimilor adunate la hramul mănăstirii Neamţ, sărbătoare Ia care urma să ia parte şi domnul. Apariţia acestuia în “sâgetâri de lumi.ia" va aduce o schimbare şi în destinul celui mai mic dintre Jderi: Ionuţ va fi luat la curtea domnească spre a deveni prietenul şi sfetnicul de taină al lui Alexăndrel - coconul domnesc - şi spre a deprinde împreună cu acesta, meş:eşugul armelor şi învăţătura de carte. Paşii celor doi tineri se abat şi prin Ţara de Sus, Ia lonăşeni, purtaţi de dragostea pe care aceştia i-o nutresc jupâniţei Nasta. Duşmani ai voievodului, refugiaţi în Lehia uneltesc să-l prindă la lonăşeni pe Alexăndrel, dar curajul şi vitejia lui Ionuţ îl salvează.
O incursiune a tătarilor pune capăt acestei iubiri, căci Nasta este răpită şi vândută apoi turcilor. însoţit de un slujitor credincios, Ionuţ pleacă în căutarea ei, urmat la scurtă vreme,, de ceilalţi Jderi. Totul este zadarnic, deoarece Nasţa se aruncase în mare de pe corabia care o ducea “în pământul turcului”.
Acest plan al acţiunii are în centru motivul iubirii pierdute, întregul volum fiind caracterizat de Călinescu drept “poemul întâiei dragoste juvenile".
La Timiş, unde hălăduiesc în voie hergheliile domnitorului, hoţi vestiţi pun la cale uciderea lui Catalan - armăsarul alb care-i aducea lui Ştefan numai victorii. Graţie vitejiei şi chibzuinţei lui Simion Jder, furii sunt împiedicaţi de la această fărădelege.
Moldova lui Ştefan trăieşte o epocă de fericire idilică şi uriaş belşug; oamenii ospătează la hanuri sau sub poala pădurii, iar domnul umblă pe la mănăstiri şi prin ţară, binecuvântând norodul. Impresia că această rodnicie a unui pământ necălcat parcă de oameni se situează în timpul mitic, determină un alt motiv al volumului I: motivul vârstei de aur.
Volumul ai II-lea, "Izvorul Alb ”, este structurat pe câteva evenimente: mai întâi, căsătoria lui Ştefan cu Maria de Mangop “impărătifă” de viţă bizantină; tot acum, Simion - fiul cel mare al Iui Manole şi al doilea comis al domniei se îndrăgosteşte de jupâniţa Maruşca, fiica tăinuită a voievodului.
Caracterizat de Călinescu drept “poem al dragostei matrimoniale” acest volum impresionează prin integrarea umanului în mişcarea universală:,,^ ,jp£,vyn cutremur care înspăimântă cetatea şi bântuie o secetă - proiecţii ale mâniei
79
dumnezeieşti abătute peste pământ, iar domnul merge la vânătoare într-un loc măreţ şi sălbatic numit Izvorul Alb. Expediţia constituie o călătorie iniţiatică necesară ca o purificare înaintea luptelor cu turcii şi o regresiune în timpul preistoric. Ştefan'urmăreşte bourul alb nu pentru a-1 ucide, ci pentru a descoperi chilia unui vechi sihastru care prevestea viitorul.
Motivul narativ al volumului al 11-lea ar putea fi întoarcerea la tiparele primordiale, prin reconstituirea perechii mitice, prin vânătoare (una dintre primele ocupaţii ale omenirii) şi prin regresiunea în natura primară.
Volumul al III-lea, “Oamenii Măriei-Sale", constituie o ridicare la dimensiuni apoteotice a vitejilor lui Ştefan. Marele Voievod îşi alcătuieşte tabăra la Vaslui întru înfruntarea oştilor lui Mehmet. Romanul se încheie cu lupta de la Podul înalt (1475), unde Ştefan obţine o răsunătoare victorie; aici mor: comisul Manole şi fiul său Simion, bătrânul Nechifor Căliman şi fiul său Samoilă - toţi săvârşind jertfa primului Manole, pe care se va ridica însăşi istoria şi eternitateâ. în cuibul de Ia Timiş, un nou Manole (fiul lui Simion) va asigura neistovirea vieţii şi a neamului românesc.
Motivele celei de a treia cărţi (al luptei si al sacrificiului) conferă dimensiuni legendare personajelor.
b) Ca în marile epopei ale lumii, întreaga acţiune â trilogiei este închegată pe un plan de măreţie fantastică: întâmplările, eroii, natura ca element egal cu oamenii, atmosfera plină de suflu vitejesc, toate dominate de forţa destinului în existenţa umană şi în istorie, ne duc cu gândul la Homer.
Existenta unei acţiuni centrale eroice - element specific epopeei - străbate întreaga trilogie. Deşi domnia lui Ştefan a fost atât de bogată în războaie, Sadoveanu se opreşte doar asupra a două dintre ele: lupta cu tătarii de la Lipnic (1469) şi cea cu turcii de la Podul înalt (1475). în ambele, tălăzuirile ’de oameni sunt desfăşurate în tablouri panoramice; evocarea luptei de la Vaslui este grandioasă: imaginii oştii otomane i se substituie imaginea fabuloasă a unui balaur cu multe capete şi labe atras în mlaştină de trâmbiţele moldovenilor, ca într-un tablou apocaliptic. Totul este dominat de figura lui Ştefan ridicat la rang de personaj mitic: “... mânaţi de biciul de foc al acelui arhanghel înfricoşat'.
c) O altă trăsătură a epopeei o constituie tabloul cuprinzător al vieţii unui popor. în roman, existenţa calmă, idilică a oamenilor.
80
natura bogată în care se simte neistovita pulsaţie a elementelor, iac din Moldova lui Ştefan un tărâm mitic sustras timpului. Există în acest pământ "... singurătăţi pe cure dintru începutul zidirii oamenii nu le călcaseră", există şi animale ale unei Dacii preistorice cum ar fi oile sălbatice ori zimbrii (unul dintre aceştia apare proiectat deasupra prăpăstiilor de la Izvorul Alb. ca un simbol emblematic atestând vechimea Moldovei şi permanenţa vârstei de aur, prelungite prin neîntrerupta persistenţă a preistoriei în istorie).
în clipele de pace, natura trăieşte într-o atmosferă de belşug şi fericire bucolică: albinele fac miere densă, iar spicul de grâu este mare "cât degetul mijlociu aI unui bărbat plugar". Oamenii se mişcă domol, ospătează la hanuri sau în jurul focurilor aprinse sub poala pădurii, sunt sfioşi şi ceremonioşi. O mare parte a oamenilor ne întâmpină pe drumuri, în mod simbolic, drumul fiind un mijloc prin care se poate dobândi adevărul şi un instrument al destinului.
d) Timpul mitic, prezenta unor personaje extraordinare, anarenate într-o acţiune la care participă si forte supranaturale, constituie o altă trăsătură a epopeei. Aici. alături de Ştefan care este privit ca un personaj aproape fabulos, există şi alţi eroi asupra cărora se proiectează aura mitologică a domnului: feciorii lui Căliman (nişte "inorogi" porecliţi de lonuţ "Strâmbă Lemne" şi "Sfarmă Piatrăcomisul Manole (care se lasă călcat de urs pentru a dobândi puteri din legătura cu pământul ca şi Anteu); lonuţ (poreclit Făt-Frumos în limbaj autohton), bătrânul Căliman (care pare a cunoaşte secretul vieţii fără de moarte).
Există, desigur, şi alte trăsături care apropie trilogia "Fraţii Jderi” de epopee: numărul de cinci al fraţilor Jderi (care aminteşte, conform opiniei lui Edgar Papu. de cei cinci fraţi Pandava din epopeea indiană "Mahabharata"). cadenţa lentă a acţiunii. încadrarea lui Ştefan cel Mare într-un registru zeiesc si altele.
Tot aici se încadrează şi titlul trilogiei care "ne indică acea pluralitate familială cu reminiscenţe gentilice, proprie epopeii începuturilor" (E. Papu).
Specia literară a acestei opere este greu de încadrat în definiţiile consacrate, "Fraţii Jderi" fiind (conform opiniei cercetătorului citat anterior) "roman istoric, dar totodată şi epopee, şi cronică, şi legendă, şi poem folcloric, şi rapsodie naţjppplă. şf roman realist".
Curentul literar în care se integrează,proza istorică sadoveniană este romantismul; la aceasta contribuie: inspiraţia din istorie.
dimensiunea neobişnuită a unor eroi, mitul, întâmplările excepţionale.
Note:
1. comis = mare dregător care avea în sarcina sa caii şi grajdurile domneşti.
0 comentarii: