TESTUL nr. 3

08:33 0 Comments

Argumentaţi, într-un text scurt, justeţea opiniei: "Prezenţă aproape mitică, persoana voievodului, marcând puternic veacul, e o emblemă a grandiosului(C. Ciopraga).
REZOLVARE:
Chiar dacă numele lui Ştefan cel Mare nu apare în titlu, prezenţa lui se simte în fiecare pagină a romanului, devenind copleşitoare.
încă de la început, la hramul mănăstirii Neamţ, imaginea voievodului tinde spre sacru:
în 1469, "Vodă Ştefan călcând atunci în al patruzecelea an al vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustaţa uşor cărunţită. Avea o puternică strângere a buzelor şi o privire verde, tăioasă. Deşi scund de statură, cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, păreau că se uită la el de jos în susîncă din prima scenă, proiectat pe lumină, Ştefan poartă parcă o aură de sfinţenie; "Şiragurile dintâi păreau a nu cuteza să ridice frunţile către strălucitul chip al domniei".
Asemeni zeilor din Olimp, el se trage din strămoşi deosebiţi de oamenii de rând, căci - spune Amfilohie Şendrea - "Dragoş Voievod, cel dintâi şi Bogdan Voievod, cel de al doilea, au fost legaţi cu jurământ înfricoşat şi li s-a pus cu foc pe umărul stâng, pecete, şi au fost trimeşi dincoace de munţi, la marginea lumii ca să tocmească apărarea creştinătăţiiînsuşi voievodul are o taină cunoscută doar de câţiva curteni: "Căci Măria Sa are pecete pe braţul său drept şi legământ sfânt".
De la început, aflăm că Ştefan este un initiat, deoarece "este o poveste cum că părintele său Bogdan l-a blagoslovit în taină la o biserică din muntele Atosului, ca să se ridice în zilele lui cu puteri mari de oşti şi să bată război cu spurcaţii ismailiteni''. Cuviosul Nicodim îl compară cu Arhanghelul sortit să ucidă "fiara".
Deşi este un învătat care a sorbit din izvoarele înţelepciunii Orientului, Ştefan nu se consideră desăvârşit. De aici, clipele de retragere din lume când domnul se trudeşte să dezlege întrebările
fără de răspuns ale “Cărţii neamului său”, meditaţia constituind un mod de purificare şi de înţelegere superioară a istoriei; de aici, regresiunea în natura primară, când voievodul încearcă să dea de urma pustnicului vieţuitor în muntele ascuns; iar dacă trupul slăbit de ani n-a fost găsit, lângă peşteră, oamenii domniei găsesc "iarba pustnicului” - echivalent al “Crengii de aur” cu virtuţi miraculoase; epoca de plenitudine a lui Ştefan se va desfăşura sub semnul atotputernic al acestei embleme.
Ştefan a găsit ţara în sărăcie şi “a bătut război” cu cei care împiedicau procesul de centralizare a statului, iar pe cei care unelteau împotriva ţării, domnul i-a pedepsit în numele liniştii ei.
Impresionează în această figură de proporţii magnifice măreţia telului propus: izbăvirea creştinătăţii de primejdia otomană, ideal pe care o viaţă nu-1 poate cuprinde. De aici, proiectarea eternităţii peste dimensiunile umanului.

Autor

Some say he’s half man half fish, others say he’s more of a seventy/thirty split. Either way he’s a fishy bastard.

0 comentarii: