TESTUL nr. 32

08:31 0 Comments

Se dă textul:
“Timpul stătu. II însemna totuşi cu vinerile negre, în care se purta de colo-colo, fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură. Sărbătorile şi petrecerile solstiţiului de iarnă i- au fost pentru întâia oară străine şi depărtate. Urările de Anul Nou, capra şi căluţul şi toată zvoana şi veselia cotlonului aceluia de munte le respinsese de către sine.
Izolate de lumea din văi, rânduri după rânduri de generaţii, în sute după sute de ani, se veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor; toate urmau ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult; stăpânii se schimbaseră, limbile se prefăcuseră, dar rânduielile omului şi ale stihiilor stătuseră”.
(M. Sadoveanu: “Baltagul').
Comentaţi acest fragment, având ca puncte de reper:
1. Stările sufleteşti ale personajului Vitoria Lipan.
2. Rolul tradiţiei în viaţa muntenilor.
3. Mijloacele artistice utilizate.
REZOLVARE:
1. Primul episod al acestui fragment prezintă tragica zbatere a Vitoriei Lipan, mâhnirea şi amărăciunea care îi invadează sufletul, pe măsură ce înţelege că soţul ei a murit. Din această pricină, sărbătorile de iarnă îi aduc pentru întâia oară, un acut sentiment de înstrăinare. Până şi timpul îşi modifică dimensiunile, oprit parcă din eterna lui curgere şi încremenit într-o durată întunecată, marcată doar de vinerile postului negru.
2. în viaţa muntenilor, tradiţia este ridicată la rangul de lege.
Autorul accentuează, prin repetare, ideea izolării acestui spaţiu,
fapt care transformă “cotlonul acela de lume'' într-o “insulă” în care se păstrează sacrul. La aceasta contribuie şi datinile de Anul Nou (urările, capra, căluţul) pomenite aici: lumea muntelui păstrează vechile ritualuri precreştine, conform cărora, la fiecare primenire a anilor se repetă Geneza.
Păstrând “rânduielile", oamenii se situează într-un timp etern, indiferent la schimbarea stăpânilor şi a limbilor.
3. Epitetele: “vinerile negre” şi “broboada cernită” sugerează doliul; repetiţia “rânduri după rânduri de generaţii, în sute după sute de ani" creează sugestia curgerii “omenetului” sadovenian, care şi-a trăit destinul într-un timp parcă fără limită.