.png)
IOAN SLAVICI: "MOARA CU NOROC”. TESTUL nr. 18
Demonstraţi, într-o compoziţie-eseu, că opera literară “Moara cu tibroc" de Ioan Slavici, este “o nuvelă solidă cu subiect de roman" (G. Călinescu).Cerinţe:
I. Caracterizaţi, în mod succint, proza nuvelistică a lui Ioan Slavici; integraţi “Moara cu noroc”\n ansamblul acestei proze.
II. Comentaţi structura compoziţională a acestei nuvele.
III. Prezentaţi subiectul operei “Moara cu noroc” de I. Slavici, evidenţiind:
a) Valoarea preambulului gnomic;
b) Particularităţile conflictului; desfăşurarea acţiunii;
c) Motive narative.
IV. Selectaţi, la fiecare cerinţă, elementele care îndreptăţesc opinia critică exprimată în enunţ.
REZOLVARE:
I. Ioan Slavici (1848-1925) a fost unul dintre marii clasici (alături de Eminescu, Creangă şi Caragiale), precursor al lui Liviu Rebreanu - în evocarea satului transilvănean - şi întemeietor al
42
nuvelei realist -psihologice în literatura română.
Fiu al unui pământ încărcat de istorie, de tradiţii şi de legende, Slavici înfăţişează, în nuvelele sale (“Moara cu noroc”, “Comoara”, “Pădureanca”, "Gura satului” s.a.), lumea satului transilvănean de la jumătatea secolului al XIXlea. antrenată în lupta pentru înavuţire.
Contemporan cu lumea “Amintirilor din copilărie” ale lui Creangă, universul rural evocat de Slavici este lipsit de aureola mitică a Humuleştiului, dar înfăţişează monumental un stil de viaţă specific, în care norma morală acţionează cu putere de lege.
Din punct de vedere geografic, acţiunea nuvelelor este plasată într-un spaţiu delimitat de Munţii Zarandului şi Câmpia Bănăţeană; în acest spaţiu trăiesc; ţărani, cârciumari, porcari, sămădăi, preoţi, învăţători etc., oameni dârzi, lacomi, întreprinzători, buni şi răi, aşa cum se întâmplă în viaţă.
Meritul autorului este acela de a fi înfăţişat această lume în momentele cotidiene, dar şi în cele rituale, trasând cu mână sigură psihologia colectivităţii.
Comparat cu Shakespeare, Tolstoi şi Dostoievski, Slavici este primul scriitor care creează un personaj nelinear, complicat mereu sufleteşte, trăind stări conflictuale puternice care evoluează, într-o deschidere în evantai, spre momentul culminant. în nuvelele sale apar iubiri şi duşmănii care mocnesc, mişcări sufleteşti piezişe, complicate, nelinişti (care cresc proporţional cu bogăţia), patimi puternice - totul fiind pus sub semnul de neclintit al destinului.
Nuvela “Moara cu noroc” - cea mai izbutită dintre scrierile de acest gen ale lui Slavici - întruneşte toate aceste trăsături: în acţiune sunt antrenate caractere tari de oameni primitivi, intriga reliefează stări sufleteşti complicate, iar finalul demonstrează justeţea normei morale enunţate în preambul.
II. Nuvela “Moara cu noroc” este alcătuită din şaptesprezece capitole, având o acţiune care se desfăşoară cronologic, de la Sfântul Gheorghe şi până în primăvara următoare, de Paşte.
Cuvintele bătrânei (rostite, ca o prevestire, la începutul nuvelei) se reverberează în final, închizând cercul destinului pentru cei care muriseră.
III. a) Nuvela se deschide cu un preambul gnomic1 (în care cuvintele atribuite soacrei lui Ghiţă exprimă concepţia morală a autorului): “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit".
Rostite la modul premonitor2 de către un personaj reprezentând experienţa şi înţelepciunea vieţii, aceste cuvinte stau la baza întregii acţiuni, fixând destinul personajelor în funcţie de respectarea sau nerespectarea lor. Cel care ar trebui să le rostească în final, ar fi Ghiţă, a cărui moarte le conferă şi rol testamentar: “O gnomie care ni se înfăţişează - la început - ca prevestire, pentru ca, în final, să constatăm că ea joacă şi rol de cod, adică de testament" (C. Crişan).
III. b) în linii foarte generale, subiectul nuvelei ar putea fi povestit astfel:
Ghiţă — cizmar sărac dintr-un umil sat transilvănean — încearcă să-şi depăşească modesta condiţie socială; în acest scop, arendează cârciuma şi hanul din locul numit “Moara cu noroc”, aşezate într-o vale situată la răscruce de drumuri, în apropiere de Ineu; aici se va muta împreună cu Ana (soţia), bătrâna (mama Anei) şi cu cei doi copii şi va începe să muncească schimbând înfăţişarea locului. Câtva timp, lucrurile merg bine, până în momentul sosirii lui Lică Sămădăul — personaj demonic, hoţ şi ucigaş, care-i impune cârciumarului să-i devină complice: “Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni în afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles?!".
Fire slabă şi oscilantă, Ghiţă va fi dominat de forţa malefică a Sămădăului: primeşte de la Lică şase porci (despre care ştia că sunt furaţi), îi împrumută bani, îl găzduieşte într-o noapte când este prădat arendaşul (şi când Lică pleacă şi se întoarce la han îmbrăcat femeieşte); la judecată, se trezeşte spunând ceea ce vroia Lică, salvându-1.
Eroarea cârciumarului îşi are izvorul în permanenta oscilare între bine şi rău: ar dori să-l dea pe Lică pe mâna jandarmului Pintea, dar nu poate renunţa la mirajul câştigului: “Dar Ghiţă nu voia să plece; nu-l lăsa inima să părăsească locul în care în scurt timp putea să se facă om cu stare". Aşa se face că, primind de la Lică bani furaţi spre a-i schimba, Ghiţă îi duce lui Pintea, dar nu-i spune că jumătate din ei sunt ai săi.
Pe măsură ce trece timpul, iar banii se înmulţesc, Ghiţă este tot mai dornic de îmbogăţire; amână aducerea dovezilor în mâna jandarmului, ba chiar se gândeşte să fugă în lume ca să-şi salveze această neaşteptată avuţie; totodată, spaima că Lică ar putea veni să-l prade şi imaginea femeii ucise de Sămădău în pădure, îi sfâşie
44
fiinţa.
De Paşte, când jocul destinului face ca Ana să nu plece la rude (cum plănuiseră), Ghiţă se hotărăşte să-l anunţe pe Pintea, lăsându- şi soţia ca momeală.
La întoarcere, simţind că i s-a pus “ceva” “de-a curmezişul în cap”, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el este împuşcat de Răuţ, din ordinul lui Lică. Hanul este incendiat.
Urmărit de Pintea, Sămădăul îşi zdrobeşte capul de un copac.
Complexitatea epică a nuvelei constă în profunda cunoaştere a sufletului omenesc, urmărit în toate meandrele lui: omul se află în puterea unui destin venit din profunzimi, din subconştientul său — forţă oarbă si distrugătoare care-1 va conduce spre frământări si nefericire.
, Subiectul nuvelei se organizează în jurul conflictului central care este unul psihologic: lupta sfâşietoare care se dă în sufletul lui Ghiţă între patima îmbogăţirii şi fondul lui iniţial cinstit.
Prăbuşirea morală a lui Ghiţă este înfăţişată în mod gradat, cu oscilaţii între visul îmbogăţirii şi chinul remuşcării, cu mişcări sinuoase care antrenează profunzimi sufleteşti nebănuite.
III.c) O cercetare atentă a textului ar putea releva câteva motive narative care ţin de marea literatură a lumii:
Cel dintâi, legat chiar de titlu, ar putea fi motivul căutării norocului şi acestuia i se subordonează prima parte a nuvelei.
Trăind într-un spaţiu în care “liniştea coliber nu era echivalentă cu norocul, Ghiţă îşi caută un alt spaţiu care (cel puţin prin nume) era emblematic.
Cu totul altfel sunt privite lucrurile de către Bătrână (care se teme că, ispitind norocul, l-ar putea supăra, atrăgând asupra ei o pedeapsă): “ ... şi mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrâneţe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi şi să dau la sfârşitul vieţii mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică”.
Poate că şi din pricina acestei credinţe, atunci când ginerele ei se hotărăşte să se mute, Bătrâna acceptă să meargă şi ea, cu inima deschisă, pentru a “imbuna” şansa:
“ ... mă duc şi eu cu voi şi mă duc cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei care încearcă norocul copilului ieşit în lume”.
“NorocuF devine astfel un adevărat “personaj” al nuvelei, iar schimbătoarele lui feţe vor însoţi destinul personajelor, până la
45
modificarea totală din final.
Un al doilea motiv narativ ar putea fi cel al hanului, lui fiindu-i subordonată acţiunea capitolului al doilea, adică până la sosirea lui Lică.
Motiv cunoscut al literaturii universale, hanul reprezintă un spaţiu simbolic, o răscruce de drumuri şi destine; în nuvela lui Slavici, acest loc de popas este benefic pentru drumeţi şi binecuvântat, la început, pentru cârciumarul cel nou: “Iară pentru Ghiţă cârciuma era cu noroc".
Cel de al treilea motiv (care ar putea fi numit al personajului demonic) se prelungeşte până în final, împletindu-se cu motivul destinului.
In termenii tragediei, antice, Ghiţă (care a încălcat prin lipsa de măsură, ordinea şi legea nescrisă a lumii), declanşează hybrisul', pedeapsa destinului. “Instrumentul” acestui destin este Lică, un soi de “demon” dostoievskian4, care, după ce a ucis primul om, l-a ucis şi pe al doilea, ca să scape de mustrările de conştiinţă; pe urmă, “sângele cald’ care devenise “un fel de boală” ceruse alt sânge, antrenându-1 în acest blestem şi pe Ghiţă.
împlinirea soartei acestuia din urmă este dictată însă şi din interiorul său, unde patima banului se înstăpânise fără putinţă de scăpare.
“Legat” de LiCă ("Era legat şi omul când se simte legat e supărăcios"), c& într-un nou pact faustian3 cu diavolul, cârciumarul este ocolit de “gândul cel bun” ("Dar ce să fac [...] dacă Dumnezeu nu mi-a dat gândul cei bun în ceasul potrivit?") eu urmările ştiute.
IV. Răspunsul la întrebarea ultimă impune o reluare a două definiţii:
a) Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de întindere mijlocie, prezentând fapte verosimile şi având o intrigă şi un conflict riguros construite în jurul unor personaje centrale care se reliefează puternic.
b) Romanul este o specie a genului epic, în proză, cuprinzând o acţiune de o anume amploare şi complexitate, desfăşurată de-a lungul unei perioade de timp variabile; personajele sunt, de obicei, numeroase, intriga este complexă, romanul presupunând şi un anumit grad de adâncime a observaţiei sociale şi a analizei psihologice.
Conform opiniei călinesciene (citate în enunţ), “Moara cu
46
noroc” este o nuvelă prin rigurozitatea conflictului şi prin felul în care autorul reliefează personajele centrale: Ghiţă, Lică, Ana sunt caractere puternice, cu predispoziţii sufleteşti înnăscute^ care evoluează în funcţie de împrejurări şi, mai ales, de destin.
în acelaşi timp, acţiunea este amplă, iar împrejurările în care sunt puse personajele, au un grad de complexitate superior nuvelei, potrivit, mai degrabă, cu romanul.
Tema operei fiind pierderea omeniei, pricinuită de patima banului, aceasta impune o largă prezentare a condiţiilor sociale în care se petrece decăderea Iui Ghiţă.
Romanului îi aparţine şi magistrala analiză psihologică, autorul cercetând meandrele sufleteşti ale unor personaje complicate şi singulare în literatura română.
Note:
1. gnomic = care cuprinde maxime, reflecţii, sfaturi morale;
2. premonitor = prevestitor;
3. hybris = una dintre sursele conflictului în tragedia antică; pedeapsă pentru lipsa de măsură, trufie şi alte greşeli;
4. demon dostoievskian = aluzie la personajul Stavroghin din romanul "Demonii” de F. Dostoievski;
5. Faust = personajul central al poemului cu acelaşi titlu de Goethe
0 comentarii: