ION LUCA CARAGIALE: "ÎN VREME BE RĂZBOI". TESTUL nr. 15

08:23 0 Comments

Identificaţi şi comentaţi, într-un text de două-trei pagini, trei dintre particularităţile nuvelei "în vreme de război’’ de I. L. Caragiale. Veţi avea în vedere:
I. încadrarea nuvelei "în vreme de război” în proza nuvelistică a lui I. L. Caragiale.
II. Tema, subiectul şi mijloacele de reliefare a obsesiei.
III. Particularităţile structurii compoziţionale a nuvelei.
REZOLVARE:
I. Proza nuvelistică a lui Caragiale cuprinde mai multe categorii de nuvele: psihologice (“în vreme de război", "O făclie de Paşte”), anecdotice (“Cănuţă, om sucit”, “Ion”), de aparenţă comică (“Două loturi"), ale misteriosului (“La hanul lui Mânjoală ”), “orientale ” (“Kir Ianulea ”).
Dintre acesteâ, cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice, în care autorul sondează profunzimile sufleteşti ale personajelor: obsesia, spaima, boala, coşmarul, halucinaţiile, nebunia. Acestea sunt conjugate cu un cadru exterior favorizant (sau pe care personajele îl amplifică monstruos): ploaia, noroiul, smârcurile, interiorul închis, apăsător, viscolul.
II. “In vreme de război” este o nuvelă psihologică a cărei temă, o constituie deformarea psihică, până la alunecarea în nebunie, a omului obsedat de ideea îmbogăţirii.
Cercetarea stărilor sufleteşti, a obsesiei fixate în subconştient si a reacţiilor exterioare determinate de aceasta constituie prima particularitate a nuvelei.
Subiectul ar putea fi rezumat, la modul cel mai simplu, astfel:
Stavrache, hangiu din preajma pădurii Dobrenilor, trăieşte o stare sufletească de bucurie eliberatoare, când aude că, în sfârşit,
ceata de tâlhari (care bântuise doi ani prin împrejurimi) fusese prinsă.
Seara însă hangiul este vizitat de fratele său - preotul lancu - de la care află incredibila veste că acesta din urmă era chiar căpetenia bandei.
întâmplarea face ca, în aceeaşi seară, să treacă pe la han un grup de voluntari care mergeau la război; lancu Georgescu (preotul - căpetenie de hoţi) li se alătură şi pleacă spre câmpul de luptă.
Nu după multă vreme, aflat în faţa Plevnei, tânărul îi trimite fratelui său Stavrache o scrisoare urmată curând de alta (cu “slovă străină ”) în care hangiul era înştiinţat că fostul preot murise.
în sfârşit, Stavrache intră în posesia uriaşei averi a lui lancu.
O ipoteză lansată de avocatul care-i face actele (şi anume, că singura persoană care i-ar putea cere averea este preotul), se fixează în subconştientul hangiului, devenind obsesie; aceasta va da naştere stărilor halucinatorii prin care trece personajul.
Din acest punct, realitatea şi halucinaţia trec una în cealaltă, suprapunându-se: “mortul” îşi. “vizitează” fratele de trei ori (primele două apariţii aparţinând visului şi doar ultima fiind reală).
De fiecare dată, Stavrache se află în cameră, cu obloanele trase, într-un mediu claustrant care-i accentuează labilitatea psihică. în aceste condiţii, imaginile halucinatorii constituie o proiecţie a obsesiei: hainele de ocnaş (pe care le “poartă” lancu la prima sa “vizită”) exprimă dorinţa hangiului de a-şi vedea fratele la ocnă, iar termenii “mortăciune”, “nebunul”, ’’fiară" (prin care hangiul caracterizează “stafia”), reliefează aceleaşi obsesii morbide.
Speranţa (pe care Stavrache o nutrise mult timp) de a-şi vedea fratele mort, se transformă în obsedantele cuvinte pe cale le rosteşte “răposatul” la ambele “vizite”:
“Gândeai c-am murit, neică?"
La ultima vizită, reală de data aceasta, hangiul află că lancu nu murise şi că, luând din banii regimentului, venise să ceară suma necesară din averea moştenită de fratele său. Acum, monstruozitatea umană a lui Stavrache atinge momentul culminant şi, de teamă să' nu-şi ştirbească avutul, înnebuneşte. Printr-o ciudată mutaţie, ca şi când duhul preotului ar fi trecut în hangiu, acesta începe să cânte popeşte.
La naşterea vedeniilor lui Stavrache contribuie şi mediul înconjurător: ploaia monotonă, zgomotul uniform al picăturilor de apă, care cad pe fundul unui butoi gol, sunt elemente care
accentuează obsesia şi, printr-un transfer, devin “cântec de trâmbiţeA treia oară, viscolul, poarta nămeţită (accentuând senzaţia de claustrare), figurile tinzând spre enorm ale celor doi drumeţi, broboadele şi glugile care le ascund feţele, vorbele cu două înţelesuri, îl aruncă pe hangiu în braţele nebuniei: el confundă planul real cu cel halucinatoriu şi cale de întoarcere nu mai există.
Pendularea între realitate si nălucire si concordanta dintre trăirile sufleteşti si mediul exterior constituie cea de a doua particularitate a nuvelei.
111. Din desfăşurarea acţiunii, se pot desprinde câteva trăsături ale structurii compoziţionale a nuvelei:
a) “7/i vreme de război“ este alcătuită din trei capitole: în primul, se fixează timpul si locul acţiunii (1877) şi se prezintă personajele: naraţiunea se opreşte la “moartea” inventată a preotului; în capitolul al II-iea, la cinci ani de la terminarea războiului, încep stările halucinatorii ale hangiului; în capitolul al 111-lea, are loc întâlnirea (reală) dintre fraţi, încheiată cu nebunia lui Stavrache.
b) Acţiunea se desfăşoară pe două planuri (real şi halucinatoriu) a căror convergenţă este perfectă, până la suprapunere.
Schematic, aceste “intrări” şi “ieşiri” din planul real, ar putea fî reprezentate astfel:
1 11_______111
Real - (real - halucinaţie - real - halucinaţie) - (real + nebunie).
c) Conflictul este psihologic şi cunoaşte o gradare ascendentă, până în momentul culminant (care coincide cu deznodământul).
Această gradare a conflictului si rezolvarea lui în mod neaşteptat şi abrupt constituie cea de a treia particularitate a nuvelei.