TESTUL nr 13

08:22 0 Comments

Realizaţi o compoziţie-eseu despre “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, pornind de la următoarea aserţiune: “Metafora
30
«drumului» e omniprezentă în opera lui Creangă, reprezentând însuşi principiul ei de structurare” (George Munteanu).
Cerinţe:
I. Prezentaţi structura “Poveştii lui Har ap-Alb"', menţionaţi motivele narative.
II. Comentaţi principalele semnificaţii ale metaforei drumului.
REZOLVARE:
I. Structura basmului. Motive narative.
Definită drept sinteză a basmului românesc, “Povestea lui Harap-Alb” respectă - până la un punct - schema basmului popular: confruntarea dintre principiul răului şi cel al binelui, victoria celui din urmă, existenţa unui mezin care i se substituie lui Făt-Frumos, drumul întru iniţiere al acestuia, nunta - ca final fericit.
Privită însă mai atent “Povestea lui Harap-Alb” relevă şi o seamă de deosebiri care-i conferă unicitatea:
• întinderea mare a textului care este alcătuit dintr-un lanţ de “micro-nuvele” curgând una din cealaltă;
• amestecul neobişnuit de real şi fabulos, într-o naraţiune în care ar fi trebuit să predomine tel de-al doilea;
• existenţa unor elemente mitico-simbolice (care trimit la mari mituri universale);
• metafora drumului.
La un prim nivel de lectură, textul relevă mai multe motive narative:
a) Motivul căutării norocului.
împăratul Verde, ajuns la bătrâneţe fără a avea descendenţi în linie masculină, îi scrie fratelui său Craiul, cerându-i pe unul dintre cei trei feciori, ca urmaş la tron. Şi cum primii doi fii se dovedesc a fi lipsiţi de bărbăţie, mezinul este tentat să încerce şi el.
Sfătuit de Sfânta Duminică să revigoreze timpul fast aLtinereţii Craiului, el îşi alege calul (Supunându-f la proba jăratecului) şi le redă armelor tatălui său vechile virtuţi, îndepărtând rugina (care Ie adusese degradarea).
Odată încheiate aceste preparative, fiul craiului este “botezat” întru soare şi lună, prin cele trei zboruri cosmice ale calului; numai după acest ritual, el va fi capabil să depăşească proba curajului (Ia care şi-a supus Craiul feciorii) şi să pornească în lume spre a-şi căuta norocul.
b) Motivul pactului cu diavolul este sugerat încă înainte de plecarea la drum, Craiul sfatuindu-şi mezinul să se ferească de omul roş şi “mai ales de cel spâni”.
Cele trei întâlniri cu Spânul se vor petrece în pădurea labirint, tânărul fiind momit, tot de atâtea ori, să şi-l ia ca slugă pe acest viclean. Speriat de greutăţile drumului şi “boboc” în astfel de lucruri, mezinul Craiului este atras în fântâna malefică în care se va încheia pactul cu diavolul.
Tot acum, Spânul îşi dezvăluie identitatea, strigându-şi, spre adâncuri, numele esenţial: “Chima răului pe malulpărăului!”.
c) Motivul depăşirii probelor initiatice are cea mai lungă desfăşurare epică (de la sosirea lui Harap-Alb la curtea împăratului Verde şi până la sfârşitul acţiunii). Este un fragment unitar, cu toate că fiecare probă constituie o “micro-nuvelă” care poate fi analizată separat: “Unitatea epică a scrierii rezidă în inefabila fuziune dintre partitura realist-stranie, de o parte, şi partitura miraculos-fabuloasă, de altă parte” (N. Ciobanu).
Având un caracter ezoteric (prin folosirea numărului trei), probele sunt necesare pentru ca Harap-Alb să dobândească rolul de erou civilizator: sălăţile (luate din Grădina Ursului) şi pielea Cerbului “solomonit” vor constitui, la modul simbolic, împlinirea celor trei regnuri ale lumii (vegetal, animal şi mineral), realizând astfel întregul. Ultima probă (aducerea fetei împăratului Roş) va instaura în această lume reîntregită, pacea (prin uciderea t diavolului) şi armonia (prin săvârşirea nunţii).
II. Semnificaţii ale metaforei drumului:
1. încă de la început, povestind despre cei doi fraţi care împărăţeau în ţări aşezate la două capete ale pământului, autorul menţionează că, în acel timp, “drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate”, iar lumea era bântuită de războaie; în termenii mitului, această lume fiind comparabilă cu un Haos convulsiv, rezultă că drumul reprezintă o emblemă a Haosului. în mod necesar, cel hărăzit să-l învingă va instaura,' în final, ordinea şi unitatea lumii.
La sfârşitul poveştii, când Harap-Alb străbate drumul de întoarcere, împreună cu fata împăratului Roş, “luna-n ceriu au asfinţit”, instaurând victoria luminii.
2. Cea de a doua semnificaţie a metaforei drumului poate fi desprinsă din cuvintele autorului: “Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul povestii”, (s.n.).
32
Cuvintele subliniate amintesc de mitul autohton al ursitoarelor (care îi menesc destinul fiecărui nou-născut). Cele trei zâne ale soartei au atribuţii bine stabilite (una toarce, alta deapănă şi a treia taie firul vieţii) şi pot fi bune sau rele.
în termenii mitului, autorul îi “deapănă” destinul lui Harap-Alb, drumul pe care acest personaj îl parcurge fiind o incursiune în fabulos.
Mitul ursitoarelor mai are legătură şi cu Ulysse1, a cărui soţie (Penelopa) îşi amână peţitorii ţesând o nesfârşită pânză2, în aşteptarea celui drag.
Ca şi eroul lui Homer, mezinul craiului are şi el o “ursitoare” care îi “ţese” destinul. Astfel, după ce Craiul primeşte scrisoarea de la fratele său (împăratul Verde) şi după ce-i supune la proba curajului pe feciorii mai mari, fiul cel mic se întâlneşte, în grădină, cu Sfânta Duminică, aceasta prevestindu-i un viitor strălucit. Ea este o “ursitoare” şi pânza albă (vălul) în care este învăluită atunci când se ridică în văzduh, confirmă această ipoteză; de altfel, ea îl va ajuta pe Harap-Alb în toate marile lui încercări, adică va pune în practică ceea ce i-a menit.
3. Sfătuit de Sfânta Duminică, fiul de crai îşi va alege calul, căruia îi va reda adevărata înfăţişare prin proba focului. Devenind Pegas, calul îl urcă pe tânărul său stăpân în înaltul cerului, până când acesta atinge “soarele cu picioarele, luna cu mâna”, devenind Om Universal (cf. V. Lovinescu).
“Botezat” astfel întru lună şi soare, mezinul Craiului va sta sub semnul puterilor cosmice, aceasta fiind cea de a treia semnificaţie a metaforei drumului. Mai mult decât atât, înaintea fiecărei probe, calul îşi va întoarce prietenul în Univers, pentru a revigora aceste puteri.
4. Plecând spre împăratul Verde, fiul craiului trece printr-o pădure în care cărările i se încurcă. Acest drum este un labirint, având semnificaţia unui spaţiu-capcană în care domnea Spânul. Nici nu este de mirare că la capătul labirintului se găseşte acea fântână ciudată (care nu era altceva decât o poartă a Infernului).
5. Cea mai importantă semnificaţie a metaforei drumului o constituie aceea de drum al destinului, a cărui principală menire este iniţiatică.
Drumul întru iniţiere al lui Harap Alb este predestinat purificării şi cosmicizării lumii, el fiind un erou civilizator; de altminteri, cea care îl va ajuta să depăşească probele la care este
supus, va fi Sfânta Duminică (factor sacru).
La capătul acestui drum al destinului, eroul se va întoarce la Verde împărat, adică în spaţiul care îi fusese destinat, înfăptuind astfel, la modul simbolic, cercul (ca emblemă a ordinii).
Dintre probele iniţiatice la care este supus personajul, ne vom opri la două:
a) Aducerea sălătilor din Grădina Ursului:
Trimis de Spân să aducă sălăţile din Grădina Ursului, Harap Alb pleacă, împreună cu calul năzdrăvan, spre a împlini porunca.
Şi acum, calul va zbura "lin ca vântul” (şi nu "repede ca gănduF, întrucât eroul nu devenise încă stăpânul timpului).
Ei ajung, mai întâi, în Insula Verde, spaţiu al vieţii, unde Sfânta Duminică îşi avea sălaşul; aici pregăteşte Harap Alb (ajutat de bătrână) planul înfrângerii ursului (care, în unele mitologii, simbolizează clasa războinicilor). Şi cum, pentru a-1 învinge, este necesară adormirea conştiinţei de războinic, Sfânta toarnă în fântână o fiertură din lapte, miere şi "somnoroasă"-, în acest mod, fluidul vital (apa) este transformat în apa Lete3 a uitării.
După ce ursul care sosise "cu o falcă în ceriu şi cu una în pământ” adoarme, Harap Alb se înveşmântează cu pielea de urs (dăruită de tatăl său la trecerea podului); gestul-simplu în aparenţă- îl investeşte pe erou cu atributele Luptătorului.
Grădina Ursului fiind situată la o întretăiere de drumuri, aceasta ar putea simboliza o "răscruce" pe drumul iniţierii lui Harap Alb.
Intrând, peste gard, în grădină, tânărul culege "o sarcină mare, mare, cât pe ce să n-o poată ridica în spinare" -, surprins însă de urs, îi muncă blana (aceasta însemnând că ursul va recunoaşte în Harap Alb pe războinicul aparţinând castei sale - cf. V. Lovinescu).
După ce scapă astfel "cu obraz curat", eroul se întoarce la unchiul său, cu sălăţile.
Prima dintre cele două probe initiatice este necesară pentru ca Harap Alb să fie investit cu atributele Războinicului.
b) Cea de-a doua probă initiatică este aducerea nestematelor cu care era împodobit cerbul năzdrăvan.
Chiar înainte de plecare, fiul craiului află că acel cerb era "solomonit” şi că îi ucidea pe cei pe care îi privea; se mai vorbea prin lume că acel cerb "este tot bătut cu pietre scumpe" şi că "are una înfrunte, de străluceşte ca un soare".
Această piatră aminteşte de perla frontală din simbolismul hindus, care le conferă purtătorilor privilegiul eternităţii; de altfel,
34
forţa ei dătătoare de viaţă se vădeşte pe drumul de întoarcere al eroului, când mulţimile se pun în mişcare, atrase de lumina ei.
Ucigând cerbul. Harap Alb îi va lua eternitatea, atribut cu care va fi investit spre a-1 dărui oamenilor. Ca în mitul Crengii de aur (despre care scria Frazer), prin uciderea conducătorului simbolic, cel care l-a răpus îi preia esenţa şi locul, fiind înfrăţiţi prin sânge.
De altfel, mergând spre ţara.cerbului, calul nu mai zboară doar pe deasupra pământului (ca la primul drum necesar unei investituri doar de războinic) ci se ridică "în înaltul cerului", realizând un zbor cosmic (adică într-un spaţiu veşnic).
Ajutat, şi acum, de Sfânta Duminică, Harap Alb îi ia capul cerbului, ascunzându-se într-o groapă, spre a nu fi văzut de privirea care ucide. Deşi scena trimite la mitologie (uciderea Meduzei de către Perseu), semnificaţiile ei ar putea fi mai profunde: ucigând cerbul. Harap Alb omoară o ipostază a Răului etern, instaurând pacea în lume.
6. La întoarcere, fiul de crai (care aducea pielea şi capul cerbului, cu piatra cea mare ce strălucea ca soarele) este condus de mulţimi nenumărate de oameni; acum, drumul îi conferă lui Harap Alb dimensiunea de erou civilizator, prometeic.
7. Ultima parte a călătoriei iniţiatice a eroului, o constituie drumul spre ţara lui Roş împărat. Acum, Harap Alb se întovărăşeşte cu -cinci apariţii bizare reprezentând tot atâtea întrupări ale forţei cosmice: gerul (Gerilă), foamea (Flămânzilă), setea (Setilă); Ochilă este Ciclopul din epopeea homerică, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este un Săgetător coborât pe pământ. împreună vor izbuti să treacă prin încercările focului (scena din casa de aramă), apei ("cercaţi marea cu degetul"-gândea împăratul înaintea ospăţului fabulos la care îi invită) şi recunoaşterii fetei împăratului Roş.
în final, ucis de Spân, Harap Alb este înviat cu apă moartă şi apă vie, adică renaşte în alt mod de existenţă. Nunta - mijloc de realizare a unităţii.
Acum drumul are semnificaţia revelării adevărului. Harap Alb revenind la adevărata sa esenţă.
Note:
1. Ulysse = personajul central al epopeei “Odiseea” de Homer.
2. nesfârşita pânză = ceea ce ţesea ziua, Penelopa destrăma noaptea.
3. apa Lete = în mit, apa din care beau sufletele morţilor, uitându-şi viaţa anterioară.