TESTUL nr. 26
Să se comenteze textul:"Intr-o toamnă aurie am auzit multe poveşti la hanul Ancuţei. Dar asta s-a întâmplat într-o depărtată vreme, demult, în anul când au căzut de Săntilie ploi năpraznice şi spuneau oamenii că ar fi văzut balaur negru în nouri, deasupra puhoaielor Moldovei[...] .
Trebuie să ştiţi dumneavoastră că hanul acela al Ancuţei nu era han, - era cetate. Avea nişte ziduri groase de ici până colo, şi nişte porţi ferecate cum n-am văzut de zilele mele [...]. Porţile stăteau deschise ca la Domnie. Şi prin ele, în zile de toamnă, puteai vedea valea Moldovei' cât bătea ochiul şi pâclele munţilor pe păduri de brad până la Ceahlău şi Hălăuca. Iar după ce se cufunda soarele înspre tărâmul celălalt şi toate ale depărtării se
62
ştergeau şi lunecau în tainice neguri, - focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale uşilor şi ferestrele zăbrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor şi porneau poveştile".
(M. Sadoveanu: "Hanu - Anculei").
REZOLVARE:
Fragmentul deschide volumul intitulat “Hanu-Ancuţef' de M. Sadoveanu şi cuprinde două episoade:
a) Cel dintâi dintre acestea, pune hanul Ancuţei sub semnul autumnalului şi al fabulosului: timpul este îndepărtat şi anistoric, la han se spun “poveşti” iar printre oameni se vorbeşte despre un “balaur negru" ridicat parcă din puhoaiele Moldovei.
Reţine atenţia epitetul "toamnă aurie" care pune drumeţii adunaţi la han sub lumina unui asfinţit perpetuu şi le aureolează chipurile cu sclipiri de icoană bizantină.
b) Cel de-al doilea episod caracterizează hanul. Zidurile lui groase şi porţile ferecate îi conferă un statut aparte: de spaţiu deschis (ziua), în care oamenii trăiesc, la modul ritualic, belşugul toamnei şi de spaţiu închis (noaptea) protejând timpul etern al poveştilor.
în întunericul dintre ziduri, focul care “exercită un soi de magnetism psihic” (Ciopraga), atrage în jurul lui povestitorii care încearcă să eludeze curgerea timpului, prin naraţiune. Numai că vinul se bea din oale noi, care se aruncă apoi. pentru a se reîntâlni cu băutorii, când vor fi şi ei pământ...
.png)
0 comentarii: